Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articol unic

Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 27 octombrie 2003, cu urmatoarele modificari si completari:

1.La articolul 11, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:

“(2) Cuantumul indemnizatiei prevazute la alin. (1) este egal cu 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 10 luni anterioare datei din certificatul medical, pe baza carora se datoreaza contributia individuala de asigurari sociale.”

2.La articolul 11, dupa alineatul (2) se introduce alineatul (21) cu urmatorul cuprins:

“(21) În situatia în care nu se îndeplineste conditia de la alin. (2) privind stabilirea cuantumului indemnizatiei, pentru acordarea acesteia, întregirea perioadei de 10 luni se face avându-se în vedere salariul minim brut pe economie, corespunzator perioadei creditate.”

3.La articolul 11, dupa alineatul (3) se introduce alineatul (31) cu urmatorul cuprins:

“(31) La stabilirea drepturilor de asigurari sociale prevazute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, se utilizeaza cuantumul indemnizatiei de risc maternal.”

4.Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:

“Art. 15

Angajatorii au obligatia de a acorda salariatelor gravide dispensa pentru consultatii prenatale în limita a maximum 16 ore pe luna, în conditiile prevazute la art. 2 lit. f), în cazul în care investigatiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fara diminuarea drepturilor salariale.”

5.La articolul 17, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:

“Art. 17

(1) Angajatorii sunt obligati sa acorde salariatelor care alapteaza, în cursul programului de lucru, doua pauze pentru alaptare de câte o ora fiecare, pâna la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste pauze se include si timpul necesar deplasarii dus-întors de la locul în care se gaseste copilul.”

6.La articolul 20, alineatele (1)-(3) vor avea urmatorul cuprins:

“Art. 20

(1) Salariatele prevazute la art. 2 lit. c)-e) nu pot desfasura munca în conditii cu caracter insalubru sau greu de suportat.

(2) În cazul în care o salariata care desfasoara în mod curent munca cu caracter insalubru sau greu de suportat se încadreaza în prevederile art. 2 lit. c)-e), angajatorul are obligatia ca, pe baza solicitarii scrise a salariatei, sa o transfere la un alt loc de munca, cu mentinerea salariului de baza brut lunar.

(3) Denumirea si enumerarea muncilor cu caracter insalubru sau greu de suportat la care face referire alin. (1) sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.”

7.Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:

“Art. 21

(1) Este interzis angajatorului sa dispuna încetarea raporturilor de munca sau de serviciu în cazul:

a) salariatei prevazute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legatura directa cu starea sa;

b) salariatei care se afla în concediu de risc maternal;

c) salariatei care se afla în concediu de maternitate;

d) salariatei care se afla în concediu pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârsta de pâna la 3 ani;

e) salariatei care se afla în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de pâna la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârsta de pâna la 18 ani.

(2) Interdictia prevazuta la alin. (1) lit. b) se extinde, o singura data, cu pâna la 6 luni dupa revenirea salariatei în unitate.

(3) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, în conditiile legii.”

8.La articolul 27 alineatul (2), litera b) va avea urmatorul cuprins:

“b) personalul împuternicit din casele judetene de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, pentru contraventiile la dispozitiile prevazute la art. 11;”

9.Articolul 31 va avea urmatorul cuprins:

“Art. 31

În termen de 30 de zile de la publicarea legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Ministerul Sanatatii vor elabora normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care se aproba prin hotarâre a Guvernului.”

-****-

Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 16 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

 

RADU VASILE

 

 

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 17 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicata.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,

 

VIOREL HREBENCIUC

 

 

Publicat în Monitorul Oficial cu numarul 214 din data de 11 martie 2004