Parlamentul Romaniei
Legea nr. 177 din 18 octombrie 2000
pentru modificarea si completarea Legii protectiei muncii nr. 90/1996

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 522 din data: 24.10.2000

Art. I. – Legea protectiei muncii nr. 90/1996, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 23 iulie 1996, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
“(2) În sensul prezentei legi, prin persoane juridice si fizice se întelege: agentii economici din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul României; autoritatile si institutiile publice, precum si agentii economici români care efectueaza lucrari cu personal român pe teritoriul altor tari în baza unor conventii internationale sau contracte bilaterale; asociatiile, fundatiile si organizatiile nonprofit, respectiv membrii asociatiilor familiale constituite cu respectarea prevederilor legale, persoanele fizice autorizate sa desfasoare activitati independente si persoanele fizice care angajeaza personal prin încheierea unui contract individual de munca sau prin încheierea unei conventii civile de prestari de servicii, potrivit legii.”

2. La articolul 5, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:
“(5) Activitatile din economia nationala pentru care se elaboreaza norme specifice de securitate a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta lege.”

3. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 9. – (1) Desfasurarea activitatilor de productie sau a prestatiilor de servicii este conditionata de obtinerea autorizatiei de functionare din punct de vedere al protectiei muncii, emisa de inspectoratele teritoriale de munca, cu exceptia activitatilor desfasurate de unitatile din subordinea organelor si a serviciilor prevazute la art. 4 alin. (2).
(2) Persoanele juridice si persoanele fizice au obligatia sa confirme anual la inspectoratul teritorial de munca faptul ca se pastreaza conditiile initiale pentru care s-a eliberat autorizatia de functionare din punct de vedere al protectiei muncii.”

4. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 10. – Cheltuielile aferente realizarii masurilor de protectie a muncii vor fi suportate de la capitolul Alte cheltuieli de exploatare ale persoanelor juridice si persoanelor fizice, precum si din sumele prevazute cu aceasta destinatie în bugetele institutiilor publice sau, dupa caz, din fondurile de investitii.”

5. La articolul 12, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
“(4) Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate si utilizate numai daca îndeplinesc conditiile de protectie a muncii certificate de organisme recunoscute de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.”

6. La articolul 14, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
“(3) Cheltuielile necesare pentru achizitionarea echipamentului individual de lucru sunt suportate în proportie de 50% de la capitolul Alte cheltuieli de exploatare¯ ale persoanelor juridice sau din sumele prevazute cu aceasta destinatie în buget pentru unitatile finantate de la bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, iar diferenta se suporta de catre beneficiari.”

7. La articolul 15, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
“(2) Importul si introducerea în fabricatie a sortimentelor de echipament individual de protectie si echipament individual de lucru se pot face numai dupa avizarea prototipurilor de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.”

8. La articolul 15, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
“(3) Sortimentele de echipament individual de protectie pot fi comercializate si utilizate numai dupa certificarea calitatii de protectie a acestora de catre organisme recunoscute de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.”

9. La articolul 20, dupã litera c) se introduc literele c1) si c‚) cu urmatorul cuprins:
“c1) atesta persoane fizice si abiliteaza persoane juridice pentru a presta servicii în domeniul protectiei muncii;
c‚) recunoaste laboratoare si organisme, în scopul certificarii calitatii de protectie a muncii a echipamentelor tehnice si a echipamentelor individuale de protectie;”

10. La articolul 20, litera n) va avea urmatorul cuprins:
“n) efectueaza studii, analize, expertize tehnice si acorda consultatii si asistenta tehnicã în probleme de protectie a muncii, pe baza de contracte încheiate cu persoane juridice si persoane fizice din tara si din strainatate, plata lucrarilor facându-se pe baza de tarife stabilite prin ordin al ministrului muncii si protectiei sociale, iar sumele rezultate vor fi gestionate în regim extrabugetar si se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital si de personal;”

11. Dupa articolul 20 se introduce articolul 201 cu urmatorul cuprins:
“Art. 201. – (1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar se pastreaza la trezoreria statului, sunt purtatoare de dobânda, iar cele ramase neutilizate la finele anului se reporteaza în anul urmator, fiind utilizate cu aceeasi destinatie.
(2) Organizarea si functionarea compartimentelor prevazute la art. 20 lit. n) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii si protectiei sociale, cu avizul Ministerului Finantelor.”

12. La articolul 23, litera e) a alineatului (2) va avea urmatorul cuprins:
“e) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca are loc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de munca organizat de acestia, în timpul programului de munca si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului.”

13. La articolul 25, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
“(2) Accidentul de muncã urmat de incapacitate temporara de munca ori, dupa caz, urmat de invaliditate sau deces, precum si accidentul de munca colectiv vor fi comunicate de îndata de catre conducerea persoanei juridice sau, dupa caz, de persoana fizica, în calitate de angajator, inspectoratului teritorial de munca si, dupa caz, organelor de urmarire penala competente, potrivit legii.”

14. La articolul 25, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
“(4) În cazul prevazut la alin. (3) organele Ministerului de Interne competente, potrivit legii, vor trimite organelor prevãzute la art. 26, în termen de 5 zile de la data solicitarii, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului, la cererea acestora.”

15. Articolul 38 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 38. – Repunerea în functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a dispus oprirea acestora constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

16. Articolul 40 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 40. – (1) Constituie contraventii faptele savârsite de persoanele juridice si persoanele fizice, aflate într-una dintre situatiile prevazute de prezenta lege, daca nu au fost comise în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni.
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei încalcarea dispozitiilor art. 18 alin. (1) lit. o).
(3) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei nerespectarea prevederilor art. 9 si ale art. 18 alin. (1) lit. b), precum si nerespectarea de catre persoana fizica si juridica a dispozitiilor art. 21 lit. a), b) si e) privind exercitarea atributiilor de catre inspectorul de munca.
(4) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.500.000 lei la 7.000.000 lei urmatoarele:
a) încalcarea dispozitiilor art. 8 alin. (2), ale art. 12 alin. (2)-(4), ale art. 13 alin. (2) si (3) si ale art. 18 alin. (1) lit. a) si m);
b) neluarea masurilor prevazute în norme, care sa previna prezenta, peste limitele admise în norme, a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum si suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, în procesul de munca;
c) darea în exploatare sau repunerea în functiune, partiala sau totala, a constructiilor, echipamentelor tehnice noi sau reparate, precum si aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de protectie a muncii;
d) neîntocmirea sau nerespectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrarilor care necesita masuri speciale de siguranta;
e) neluarea masurilor pentru prevenirea si lichidarea avariilor;
f) folosirea surselor de foc deschis si fumatul în locurile în care acestea sunt interzise prin norme;
g) neluarea masurilor de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întretinerea si repararea instalatiilor si a echipamentelor electrice, precum si a masurilor pentru prevenirea efectelor electricitatii statice si a descarcarilor atmosferice;
h) nerespectarea masurilor de protectie a muncii privind depozitarea, manipularea, transportul sau utilizarea materialelor toxice, corosive, inflamabile, a pesticidelor, precum si a deseurilor rezultate;
i) neasigurarea sau nefolosirea instalatiilor electrice de constructie adecvate, la locurile de muncã unde exista pericole de incendiu sau de explozie;
j) nerespectarea normelor de protectie a muncii privind asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor tehnice;
k) încalcarea dispozitiilor legale referitoare la asigurarea si utilizarea fondului necesar pentru realizarea masurilor de protectie a muncii.
(5) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei urmãtoarele:
a) încalcarea dispozitiilor art. 15 si ale art. 18 alin. (1) lit. c)-l);
b) încalcarea dispozitiilor art. 16 si ale art. 17 alin. (1);
c) nerespectarea normelor de protectie a muncii privind transportul, manipularea si depozitarea echipamentelor tehnice, materialelor si produselor;
d) nerespectarea masurilor de siguranta prevazute în normele privind lucrul la înaltime, în spatii închise si în conditii de izolare;
e) nerespectarea normelor privind delimitarea, îngradirea si semnalizarea zonelor periculoase, golurilor, sapaturilor, puturilor si luminatoarelor;
f) nerespectarea masurilor de protectie a muncii pentru asigurarea exploatarii fara pericole a instalatiilor de sudare, a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalatiilor mecanice sub presiune, a conductelor prin care circulã fluide sub presiune si a altor asemenea echipamente tehnice;
g) nerespectarea normelor privind întretinerea, revizia si repararea periodica a echipamentelor tehnice;
h) nerespectarea normelor privind exploatarea în conditii de siguranta a mijloacelor de transport si a celor de ridicat;
i) nerespectarea normelor de protectie a muncii privind aplicarea metodelor de exploatare miniera, executia, exploatarea si întretinerea lucrarilor miniere, realizarea si functionarea sistemului de aeraj, corespunzator clasificarii minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze.
(6) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei urmatoarele:
a) încalcarea dispozitiilor art. 7 alin. (2) si (3), ale art. 8 alin. (1), ale art. 18 alin. (1) lit. p) si r), ale art. 19 lit. b) si e) si ale art. 25 alin. (2);
b) încalcarea normelor de protectie a muncii privind timpul de munca, munca în schimburi si intensitatea muncii;
c) nerespectarea normelor privind asigurarea, marcarea si întretinerea cailor de acces si de circulatie;
d) neasigurarea iluminatului de siguranta la locurile de munca prevazute în normele de protectie a muncii;
e) parasirea echipamentelor tehnice aflate în functiune sau încredintarea supravegherii acestora unor persoane neautorizate;
f) nerespectarea normelor privind organizarea si desfasurarea activitãtii de salvare.
(7) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500.000 lei la 2.500.000 lei urmatoarele:
a) încalcarea dispozitiilor art. 18 alin. (1) lit. n), ale art. 19 lit. a), c), d), f) si g), ale art. 25 alin. (1) si (3), ale art. 26 alin. (1) lit. a) si alin. (3), ale art. 27 alin. (1)-(5) si ale art. 28;
b) încalcarea dispozitiilor art. 32 alin. (1) si (2);
c) accesul persoanelor neautorizate la locurile de munca ce prezinta pericol deosebit;
d) nerespectarea normelor privind organizarea activitatii de pastrare, întretinere si denocivizare a echipamentului de protectie;
e) neîntocmirea documentelor de urmarire a parametrilor functionali ai echipamentelor tehnice si a rapoartelor de serviciu pentru instalatiile cu regim special de exploatare;
f) nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea si trimiterea în termen a rapoartelor si datelor în legatura cu situatia protectiei muncii.”

17. La articolul 41, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
“Art. 41. – (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la art. 40 alin. (2)-(7) se fac de catre inspectorii de munca din cadrul Inspectiei Muncii, sumele încasate cu titlu de amenda se fac venit la bugetul de stat în procent de 85%, iar 15% constituie fond de stimulare a personalului angajat la Inspectia Muncii.”

18. Articolul 42 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 42. – Sanctiunile contraventionale se aplica persoanelor juridice si persoanelor fizice, angajatori sau angajati.”

19. Articolul 46 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 46. – (1) Persoanele juridice si persoanele fizice care îsi desfasoara activitatea fara a fi autorizate din punct de vedere al protectiei muncii, la data intrarii în vigoare a prezentei legi, sunt obligate sa solicite inspectoratelor teritoriale de muncã emiterea autorizatiei de functionare.
(2) Termenul privind obligatia de a solicita emiterea autorizatiei de functionare din punct de vedere al protectiei muncii, pentru persoanele fizice si persoanele juridice prevazute la alin. (1), este de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.”

20. Articolul 51 va avea urmatorul cuprins:
“Art. 51. – Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta lege, se modifica si se completeaza prin hotarâre a Guvernului, în functie de aparitia unor domenii sau activitãti noi în economia nationala.”

21. La anexa nr. 1, punctul 5 va avea urmatorul cuprins:
“5. Mediul de munca:
– valorile componentelor microclimatului, în functie de efortul fizic depus si de sezon;
– noxe chimice la locul de munca, concentratii maxime admise;
– concentratii maxime admise de pulberi si fibre;
– natura agentilor biologici periculosi;
– conditiile si mãsurile de prevenire a contaminarii;
– ventilarea industriala;
– iluminatul industrial;
– zgomot, vibratii si ultrasunete: intensitate si punct de expunere;
– radiatii electromagnetice: câmpuri electromagnetice, radiatii laser, radiatii ultraviolete, plasma;
– bolile profesionale – clasificare.”

22. Titlul anexei nr. 2 va avea urmatorul cuprins:
“Activitatile din economia nationala pentru care se elaboreaza norme specifice de securitate a muncii”

23. La anexa nr. 2, punctul 4 va avea urmatorul cuprins:
“4. Industria extractiva:
– Prospectiuni si explorari geologice
– Extragerea substantelor minerale utile în cariere cu mijloace mecanizate
– Mine de carbune, sisturi si nisipuri bituminoase
– Prepararea carbunilor
– Mine de petrol
– Lucrari de foraj sonde
– Foraj cu platforme marine
– Foraje speciale
– Lucrari speciale în activitatea de foraj-extractie a hidrocarburilor
– Extractia titeiului
– Extractia titeiului si a gazelor prin sonde marine
– Extractia gazelor naturale
– Transportul prin conducte al gazelor naturale
– Exploatarea în subteran a minereurilor feroase, neferoase, rare, radioactive si a nemetaliferelor
– Prepararea minereurilor
– Exploatarea substantelor minerale în cariere, prin derocare cu explozivi
– Transportul titeiului, al gazolinei si al etanului prin conducte
– Excavatii si constructii subterane
– Exploatarea si prelucrarea sarii”

24. La anexa nr. 2, punctul 13 va avea urmatorul cuprins:
“13. Alte activitati
– Lucrul la înaltime
– Lucrul în spatii închise
– Semnalizarea de securitate si/sau sanatate la locul de muncã
– Organizarea santierelor temporare sau mobile.”

Art. II. – (1) Termenul inspectorat de stat teritorial pentru protectia muncii prevazut în cuprinsul Legii nr. 90/1996 se înlocuieste cu termenul inspectorat teritorial de munca.
(2) Termenul inspector de protectie a muncii prevazut în cuprinsul Legii nr. 90/1996 se înlocuieste cu termenul inspector de munca.
Art. III. – Legea protectiei muncii nr. 90/1996, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 23 iulie 1996, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o noua numerotare.

Aceasta lege a fost adoptata de Senat în sedinta din 19 septembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,
CONSTANTIN DAN VASILIU

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 19 septembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia României.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
VASILE LUPU

Bucuresti, 18 octombrie 2000.
Nr. 177